Apă minerală cu fibre, produsă în premieră europeană la Vâlcele

Divertisment

O firmă din județul Covasna a lansat pe piață, în premieră europeană, o băutură răcoritoare ce conține apă minerală din zona Vâlcele și fibre aglutenice extrase din rădăcină de cicoare.

Managerul firmei Wega Invest, Silviu Manole a declarat luni pentru AGERPRES că această băutură este recomandată persoanelor cu intoleranță la gluten, dar și celor care au adoptat un stil de viață sănătos, precizând că apa minerală cu fibre duce la scăderea trigliceridelor, a colesterolului, a zahărului din sânge și mărește viteza tranzitului intestinal. Potrivit acestuia, cercetările pentru realizarea produsului au durat timp de doi ani și s-au finalizat cu brevet de invenție, firma având asigurată proprietatea intelectuală atât asupra produsului, cât și a procedeului.

‘Apa minerală cu fibre este primul produs de acest fel obținut în Europa (…) Conține fibre aglutenice extrase din rădăcină de cicoare, combinate cu apă minerală de Vâlcele, bogată în minerale (…) E importantă această combinație pentru că una dintre cele mai mari probleme a bolnavilor de celiachie, a celor cu intoleranță la gluten e că sunt demineralizați, iar ei sunt clienți aproape siguri, pe segmentul de vârstă 30-40 de ani, ai cancerului de colon (…) Produsul vine să acopere o nișă comercială, dar și să prevină această maladie teribilă, pentru că cine consumă zilnic fibre e ferit de aceste afecțiuni’, a declarat Silviu Manole.

Apa minerală cu fibre se vinde numai la Sfântu Gheorghe în cantități foarte mici, a spus Silviu Manole, precizând că dorește să construiască o nouă unitate de producție și să mărească vânzările.

‘Acum căutăm surse de finanțare pentru a construi o unitate de producție nouă, pentru că există un potențial fantastic având în vedere că în Europa nimeni nu produce așa ceva’, a mai spus Manole.

Potrivit acestuia și apa minerală de Vâlcele, care un bogat conținutul de magneziu, se vinde foarte bine deoarece este un excelent remediu împotriva stresului, dar se recomandă și bolnavilor de ulcer sau osteoporoză.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

2 thoughts on “Apă minerală cu fibre, produsă în premieră europeană la Vâlcele

  1. Bautura energizanta cu zer, produsa de firma de lactate Meotis din Ilieni, este un produs suta la suta natural si a fost obtinut in urma unei colaborari cu Institutul National de Cercetare ICECHIM din Bucuresti, a declarat directorul societatii, Bako Zoltan. Practic, specialistii au gasit o solutie inovatoare pentru folosirea zerului rezultat in urma procesului de productie a laptelui, care are o compozitie nutritiva valoroasa. Potrivit acestuia, bautura denumita Fructozer, este recomandata sportivilor si persoanelor active. Cea de-a doua bautura, produsa in premiera europeana de firma Wega Invest, contine apa minerala de Valcele bogata in minerale si fibre aglutenice extrase din radacina de cicoare. Managerul firmei, Silviu Manole, a declarat pentru AGERPRES ca aceasta bautura este recomandata persoanelor cu intoleranta la gluten, dar si celor care au un stil de vina sanatos, precizand ca apa minerala cu fibre duce la scaderea trigliceridelor, a colesterolului, a zaharului din sange si mareste viteza tranzitului intestinal. Potrivit acestuia, cercetarile pentru realizarea produsului au durat timp de doi ani in colaborare cu ICECHIM si s-au finalizat cu brevet de inventie, firma avand asigurata proprietatea intelectuala atat asupra produsului, cat si a procedeului. „Apa minerala cu fibre este primul produs de acest fel obtinut in Romania si in Europa. ( ) La finalul cercetarilor am mai identificat in SUA doua patente, doua produse cu fibre inregistrate in 2012, net inferioare ca si calitate produsului nostru. Deci suntem in primii trei din lume la acest capitol si am demonstrat ca intr-un orasel mic din judetul Covasna se poate face cercetare si se pot obtine rezultate” , a declarat Silviu Manole. El a mentionat ca bautura este recomandata nu doar bolnavilor de celiachie, a celor cu intoleranta la gluten, ci si celor cu cancer de colon. Apa minerala cu fibre se vinde numai la Sfantu Gheorghe in cantitati foarte mici, a spus Silviu Manole, precizand ca doreste sa construiasca o noua unitate de productie si sa mareasca vanzarile. El a mentionat ca si apa minerala de Valcele, care un bogat continutul de magneziu, se vinde foarte bine deoarece este un excelent remediu impotriva stresului, dar este recomandata si bolnavilor de ulcer sau osteoporoza. Potrivit lui Manole, clusterul Agrofood din judetul Covasna, pe care il conduce, face eforturi sa promoveze produsele membrilor, dar in acelasi timp vrea sa se implice in dezvoltarea turismului gastronomic, a agriculturii si cercetarii, care desi are un potential extraordinar in Romania este vitregita. Reactii ale partidelor romanesti la intentia PCM de a organiza un miting pentru autonomie pe 1 Decembrie

  2. Doua bauturi recent fabricate in judetul Covasna, una pe baza de zer si alta cu apa minerala si fibre aglutenice extrase din radacina de cicoare, au fost promovate vineri in cadrul Conferintei internationale a clusterelor, organizata la incubatorul de afaceri din Sfantu Gheorghe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *