Donaţia Consiliului Judeţean pentru medicii de familie din judeţul Covasna

Social

Consiliul Judeţean Covasna a donat echipamente de protecţie şi produse dezinfectante fiecărui medic de familie din judeţ. Aceste pachete au fost transportate miercuri, 22 aprilie, la Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Baraolt, Întorsura Buzăului şi oraşul Covasna, de unde vor fi livrate, la rândul lor, cabinetelor medicale din zonele respective.

Un pachet conţine: 5 litri dezinfectant, o mască plexiglas, 50 măşti de unică folosinţă, 50 perechi de mănuşi de unică folosinţă, 20 halate de protecţie şi 10 combinezoane de protecţie. Pachetele au fost distribuite după cum urmează: 53 în zona Sfântu Gheorghe, 25 în zona Târgu Secuiesc, 11 în zona Baraolt, 8 în zona Întorsura Buzăului şi 6 în zona oraşului Covasna.

„Medicii de familie sunt cei care lucrează în prima linie, deoarece sunt primii care intră în contact cu pacienţii. De aceea, Consiliul Judeţean Covasna a cumpărat echipamente de protecţie şi dezinfectanţi în valoare de 150 mii de lei, pentru cei 103 medici de familie care lucrează în judeţ. Nu ne-am întrebat cine ar fi responsabil cu procurarea echipamentelor de protecţie necesare, dar, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Covasna, am găsit o soluţie la nevoia exprimată de Colegiul Medicilor din judeţ. Dacă ei nu ar putea să-şi exercite atribuţiile, sistemul sanitar s-ar prăbuşi, deoarece toţi pacienţii ar apela imediat la serviciile de urgenţă” – a spus Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean, cu ocazia predării acestor pachete.

Agoston Laszlo, directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Covasna, a subliniat cât de important este că nevoia de a veni în ajutorul medicilor de familie a fost exprimată înainte ca epidemia să atingă cote maxime. „Mulţumim Consiliului Judeţean pentru că s-a gândit anticipat la acest aspect şi împreună am reuşit să găsim o soluţie”.

La preluarea pachetului, dr. Şereş Lucia, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Judeţul Covasna, a subliniat că este mare nevoie de echipamentele primite, în special de combinezoanele de protecţie, care sunt foarte greu de procurat. Prevenţia este foarte importantă deoarece, odată cu agravarea epidemiei, riscul de infecţie este din ce în ce mai mare, dar, din fericire, deocamdată nu s-a raportat niciun caz pozitiv de coronavirus în cadrul acestor cabinete medicale. „Ne facem treaba, tratăm atât pacienţii cronici cât şi pe cei cu boli acute. Totodată, pacienţii au înţeles gravitatea situaţiei şi se adresează cabinetelor de familie doar în cazuri urgente ” – a precizat doamna doctor.

Potrivit medicului de familie dr. Para Janos, preşedintele Colegiului Medicilor din Judeţul Covasna, purtarea echipamentului de protecţie oferă siguranţă atât medicului, cât şi pacientului. Şi pacienţii apreciază grija manifestată. „I-am semnalat recent domnului preşedinte că medicii de familie ar avea nevoie de anumite echipamente în timpul epidemiei şi mă bucur că cererea noastră a fost ascultată şi îndeplinită într-un timp foarte scurt.”

În zona Târgu Secuiesc, 25 medici de familie vor primi aceste pachete. Cu ocazia primirii pachetelor, dr. Orosz-Fekete Iren, medic de familie din Târgu Secuiesc, a declarat că acestea vor fi distribuite într-un timp foarte scurt, deoarece sunt esenţiale în activitatea zilnică.

Coronavirusul reprezintă nu doar o provocare profesională pentru toţi cei care lucrează în domeniul sănătăţii, ci aceştia sunt nevoiţi să desfăşoare şi multă muncă administrativă, spune dr. Agoston Istvan, medic de familie din Baraolt. „Am fost nevoiţi să procurăm nişte echipamente peste noapte, ceea ce a fost foarte dificil, chiar şi pentru spitale sau pentru marile lanţuri de aprovizionare, deoarece ne confruntam cu o lipsă acută a acestor echipamente vitale, ca să nu mai vorbim de echipamentele de ultimă generaţie de protecţie a feţei din plexiglas, care fac mai uşoară şi mai sigură examinarea pacienţilor. Această donaţie ne ia o povară mare de pe umeri şi ne permite să acordăm mai multă atenţie muncii noastre” – a declarat medicul de familie.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *