Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe

Social

În şedinţa de Guvern de joi, Executivul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul privind realizarea variantei ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe. Este vorba despre un proiect de 11,5 kilometri în valoare totală de 355 de milioane de lei.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, spune că cu fiecare zi care trece suntem mai aproape de realizarea unor alte visuri şi proiecte importante pentru dezvoltarea oraşului şi pentru asigurarea unui trai şi mai modern şi mai civilizat pentru locuitori.

În ceea ce priveşte următorul pas în construcţia centurii ocolitoare, acesta este demararea procedurii de emitere a Hotărârii de Guvern pentru exproprieri.

„Noi am pregătit toată documentaţia, este la Bucureşti, o să fie transmisă cât mai repede mai departe către Minister. După adoptarea HG se va emite decizia de expropriere, iar apoi se poate demara procedura pentru autorizaţia de construire”, ne explică directorul adjunct investiții al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, Carmen Olariu.

Conform planurilor, până în luna septembrie se doreşte ca HG privind exproprierile să fie adoptată, iar tot anul acesta să fie demarată procedura de achiziţie a proiectării şi execuţiei.

„E un pic mai laborioasă procedura, dar eu aşa vreau să o demarăm anul acesta, şi să avem contractul de lucrări la începutul anului viitor ca să putem începe lucrările. Am avut foarte mult ajutor şi din partea autorităţilor locale din Sfântu Gheorghe, care s-au implicat să ne ajute cu avize şi autorizaţii”, a mai spus Carmen Olariu.

Fiind finanţat din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare, proiectul trebuie să fie finalizat până la finalul anului 2023, iar reprezentanţii DRDP Braşov sunt optimişti că acest lucru va fi realizat.

Viitoarea centură ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe ar urma să se desprindă din DN12 înainte de Coşeni, pe partea dreaptă a drumului naţional, continuă până la intersectarea cu DJ103B prin care se asigură accesul către Ozun, apoi până la intersectarea cu DN13E prin care se asigură accesul catre Târgu Secuiesc, Covasna şi către Parcul Industrial din Câmpul Frumos. Centura ocolitoare se va finaliza prin întoarcerea în DN12, la ieşirea din Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, după zona Arenei Sepsi.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *